Am deschis grădina Lupu, locul în care ne desfășurăm zilnic activitatea și unde comunitatea rezidentă se reunește în serile călduroase pentru a scăpa de agitația orașului. De obicei aici au loc diferite activități precum jocuri, filme sau mese comune. Rareori, grădina se deschide către public, dar ne dorim ca prin evenimentele temporare pe care le propunem să o transformăm în spațiu de întâlnire.  

În acest sens, de comun acord cu locatarii, ne-am propus să deschidem ocazional grădina la activități care să ajute atât la amenajarea și întreținerea acesteia, cât și la încurajarea activităților de grădină prin creșterea interesului pentru deschiderea altor grădini posibile. Astfel, cu resurse minime, ceva efort și multă creativitate, în ultimele săptămâni, parte a comunității a lucrat curățarea și aranjarea grădinii, care a inclus platforma de cărămidă cu vatră de foc, cuburi de lemn de stat, aranjarea terenului, săparea unui șanț de drenaj. Un filmuleț simpatic realizat de unul dintre rezidenți este disponibil pe vimeo.  Cu ocazia evenimentului am rearanjat grădina sub concept Calup, amplasând instalația de lemn amplasată pentru a acoperi zona de bar și de pregătire și a aranjat grădina cu șezlonguri oferite special de Spațiul M60

Am pregătit astfel cadrul primei intervenții de deschidere a unei grădini mai puțin cunoscute a Bucureștiului, alături de Outernational Days, un festival fresh de world music. Într-o după-amiază caniculară de sâmbătă, ne-am bucurat de umbra teilor din grădină pe muzica celor 5 DJ-i faini de la Outernational, ne-am făcut singuri cea mai bună salată ever, ajutați de Ecoshopping.ro și Microgreens Romania și am sorbit licori reci. Cu alte cuvinte, timp de 8 ore, grădina a fost refugiul nostru, într-un București paralizat sub soare.

Duminică seara am organizat prima întâlnire Calup pe tema grădinilor urbane posibile. Fără a ne propune un cadru formal de discuție, am discutat trei posibile soluții pentru:

În cadrul discuției au reieșit clasicele problemele ale revitalizării spațiilor nefolosite (verzi) din oraș: lipsa de informații și lipsa de finanțare a inițiativelor de interes public.

În concluzie, am propus următoarele acțiuni concrete:

  1. Promovarea campaniei de mapare participatică a spațiilor verzi și grădinilor posibile din București, ca primă bază de date privind grădinile urbane;
  2. Listarea, din partea fiecărei echipe, a necesității lor pentru a evalua impactul social și economic;
  3. Identificarea altor tipuri de proiecte interesate de grădinile urbane;
  4. Dezvoltarea rețelei celor interesați de grădinile urbane.

Prima întâlnire a celor interesați de revitalizarea spațiilor verzi s-a dovedit productivă și potentă, așa că acțiunile noastre vor continua în săptămânile ce vor urma prin discuții și activități concrete țintite să crească interesul pentru spațiile verzi din oraș.

Iată cum a arătat weekendul ăsta în grădina Lupu.

SHARE
BACK TO BLOG