Casa de Târgoveţ

Calea Șerban Vodă, București

Amplasament

Una dintre cele mai vechi case din București, casa de târgoveț de pe Calea Șerban Vodă 33 rămâne mărturie a Bucureștiului de secol XIX, aflat între Orient și Occident, un oraș al contrastelor și surprizelor.
În perioada medievală, rolul căii Șerban Vodă (sau Podul Beilicului, denumirea istorică provenind de la „bei” trimișii Porții) era de importanță regională. Pe aici treceau domnitori și comercianți, iar până la finalul secolului al XVIII-a a fost principala arteră de intrare în oraș, dinspre Dunăre. Apropierea de Dâmbovița a favorizat amplasarea aici a unor grupuri de grădinari și meseriași, care s-au grupat în jurul bisericilor Sf. Spiridon Nou sau Sf. Ecaterina, pe modelul mahalalelor bucureștene.

Carasteristici arhitecturale

Casa prezintă caracteristicile tipice ale unei locuințe tradiționale. Cel mai probabil apare în peisajul urban bucureştean la finalul secolului XVIII, începutul secolului XIX. Aspectul său orientalo-balcanic este accentuat de pridvorul cu cerdac care iese în evidență ca volum separat, deasupra gârliciului (corpul de intrare în beci). Realizată cu materiale tradiționale (lemn, cărămidă), casa reprezintă o redare la scară mai mică a locuințelor boierești.
Inițial, porticul se continua perimetral pe cele trei fațade ale casei. În urma sistematizării Căii Șerban Vodă în anii 1880 se dispune lărgirea străzii, motiv pentru care se solicită demolarea porticului pe fațada principală și construcția unei noi fațade, realizată în stil neoclasic.

Destinație

Este utilizată ca locuință cu anexe până în 1948, când este naționalizată și reutilizată ca spații de ateliere și magazie. După anii 1990 intră în proprietatea Ministerului Culturii, fiind utilizată ca sediu de instituție până în 2010.
În 2016 a găzduit un workshop internațional pentru studenți la design și arhitectură, care au amenajat cu energie curtea și beciul clădirii, cu scopul de a deschide spațiul către proiecte și evenimente culturale. Agenda Institutului Național al Patrimoniului este de a transforma casa în centru de relații cu publicul, fiind totodată deschis către comunitate și proiectele culturale ale acesteia.